PUTEM SCHIMBA LUMEA PRIN IUBIRE

inima cireasaIi multumesc din toata inima, acestui suflet minunat care poarta numele de Erika, pentru aceasta poveste deosebita.

 

Scrisa cu multa sensibilitate si forta creativa, prin poveste  se poate simti intr-un mod foarte puternic cum “Putem schimba lumea prin iubire”.

 

Multumesc inca odata Erika, in  numele tuturor cititorilor din ATLASUL IUBIRII, pentru poveste ta frumoasa.

 

 

 

Avionul isi croia drum printre norii pufosi, lasand in urma un oras din ce in ce mai mic, mai indepartat. Ce bine ar fi daca odata cu evadarea aceasta as putea uita totul… se gandea Carla in timp ce privea rotocoalele albe de nori, ce parca o salutau cu palme durdulii de bebelus. Era trista, pe fata ei tristetea desena o umbra stearsa, frumusetea chipului ei se transforma intr-un tablou cu nuante amestecate din cenusa timpului, din amalgamul de amintiri strecurate prin sufletul ei zbuciumat. L-a iubit, cum nu a mai iubit pe nimeni pana atunci. Ochii lui de un albastru intens ii apareau mereu in vis, nu-l putea uita, cu toate eforturile depuse, nu-l putea uita. A fost primul barbat adevarat din viata ei, primul sarut, prima soapta care ii strabatea cu un fior intreaga fiinta si acum dupa 15 ani. Motorul avionului torcea molcom ca un motan lenes ce-si taraie somnul pe paleta de clipe molatece, torsul monoton al unei pasari de metal, zborul greoi peste mari si tari ce o va indeparta de o amintire dureroasa. Plecarea asta din confortul unei vieti comode, ruptura brusca si neasteptata a uimit oamenii din jurul ei. S-a hotarat sa lase in urma un trecut si sa plece…

 

Dupa ce toate lucrurile lui au fost donate, dupa ce linistea s-a asezat peste doliul ei, Carla s-a hotarat, va pleca in Japonia, va uita toata durerea aceasta imposibila si va lucra voluntara in programul de educare a copiilor defavorizati. E psiholog si scriitor, iubeste copiii iar plonjarea in mijlocul actiunii e solutia cea mai buna acum. Va uita. Se va vindeca. Au fost 2 ani grei, 2 ani in care a luptat alaturi de Stefan sa invinga o boala nemiloasa, leucemia. Dar boala a castigat, Stefan s-a stins, iubirea ei a ramas o amintire, un album cu fotografii, cateva carti si speranta unei revederi candva, undeva, pe vreo aripa de inger ratacit.

 

Lumea ei a devenit un puzzle urias, cu piese mici, cu colturi rotunjite din sculptura memoriei inca nevindecate de timp, nu mai avea cuvinte doar o culoare indoliata. Cum poti sa treci peste un ocean de lacrimi, cum poti sa uiti o iubire ce odata ti-a format fiecare minut al timpului tau? Zilele treceau fara nici un sens, ar fi vrut sa le opreasca insiruirea pe calendarul ingalbenit si vechi. Nu avea rost sa traiasca asa, s-a pierdut de ea, de sufletul ei, de rasul ei.

 

O lacrima i-a alunecat pe obraz lasand o dara mica si umeda pe chipul alb, frumos, cu machiaj discret, cu linii duioase, placute. Era frumoasa, cum statea asa invaluita in amintiri, trista, gandita, pierduta undeva printre nori, o frumusete vie pasind timid pe un fir imaginar ce leaga trecutul ei de un viitor incert. Semana cu o balerina delicata ce incerca sa paseasca pe sarma intinsa a gandurilor ei. Facea cate un pas micut, apoi se uita in urma intorcandu-si incet gatul lung si delicat ca de gazela. In urma era frig si doliu, iar in fata ei era o mare de nori pufosi ce o salutau cu palme durdulii de bebelusi.

 

El o privea pe ascuns, cu coada ochiului reusind sa fure mici nuante din tabloul imaginar al balerinei triste. A zarit si dara micuta lasata de o lacrima, i-a zarit si mainile albe cu degete lungi. Nu purta nici o bijuterie. Simplitatea ii dadea un aer elegant iar negrul rochiei parea sa contrasteze puternic, luminandu-i pielea alba. Parul negru ii era prins intr-un coc elegant, o agrafa albastra cu irizatii verzi ii astampara o suvita rebela si carliontata, scapata din stransoare. Statea nemiscata privind pe geam un etern laptos de amintiri infinite.

 

Ar fi vrut sa o intrebe orice, ar fi vrut sa o stranga in brate, sa o sarute pe fruntea ei alba. Ar fi vrut sa o vada zambind, sa-i auda glasul, sa-i auda rasul, orice, doar sa o scoata din lumea ei solitara. Parea un fluture pierdut in vazduh, un inger ratacit, un strop de ploaie singur si trist.

 

 

-         Ce faci Sofia?

-         Of, Doamne, ce m-ai speriat, mi-a sarit inima din loc!

-         De ce? Deja te sperii de mine?

Sofia scria la povestea ei, absorbita de Carla si personajele ei imaginare, neauzind pasii lui Francisc apropiindu-se de birou. S-a speriat cand a auzit vocea grava, tonalitatea joasa ce i-a spart tacerea perfecta in cioburi mici. Francisc avea darul sa o sperie, mai ales cand scria si se transpunea total in poveste. Il iubea enorm, l-a cunoscut pe avion, zburand spre Paris la o bursa castigata cu prima ei poveste de dragoste. Era cel mai frumos barbat pe care l-a vazut vreodata. Brunet cu pielea alba cu ochii luminosi si mari. Imbracat lejer in blugi si cu un sacou bej de in, purta o esarfa albastra ce-i dadea un aer sic, de artist sau muzician, nicidecum de profesor. Preda engleza la facultatea de litere. Mergea si el la Paris sa intalneasca un vechi prieten stabilit in America, care isi petrecea concediul in orasul iubirii. Citea o carte groasa, era prins de paginile pe care pur si simplu le devora. Nu si-au vorbit deloc pe drum, doar la coborare. Sofia l-a studiat atent, tot drumul, si-a inchipuit o poveste in care el era personajul principal dar nu si-a inchipuit ca acel barbat ii va schimba total lumea. A mai iubit si pana atunci, nu a dus lipsa de barbati, dar Francisc a trezit in ea un sentiment profund, o emotie ce o facea sa pluteasca, sa nu mai stie cand e vis si cand e realitate. A trait cea mai frumoasa poveste de dragoste, acolo in Paris, doua saptamani de basm, de seri cu amor si vin de buna calitate, plimbari lungi pe malul Senei, dejunuri dulci in cafenele mirosind a vanilie si ciocolata. S-au intors in tara si s-au mutat impreuna, si-au umplut garsoniera cu visele lor, s-au iubit si se iubesc in continuare ca si cum viata lor penduleaza in jurul unui singur scop: iubirea lor frumoasa.

 

 -         Ma speri de vocea ta dar ma bucur deopotriva! Te iubesc… isi soptea in gand Sofia, habar nu ai cat de mult te iubesc!

Da, putem schimba lumea prin iubire, se gandea ea, in timp ce o sclipire vie i s-a cuibarit in privire – Gata, stiu!!! stiu continuarea povestii mele, stiu ca nu o voi lasa pe Carla sa se inece in doliu, lumea ei se va schimba, o voi ajuta eu, se va indragosti din nou, va iubi din nou, iar Stefan, de acolo de sus ii va zambi in fiecare noapte cu ochii lui mari si albastrii. Of, Francisc, ce noroc am eu cu tine, ma inspiri mereu!

 

Doar iubirea putea sa-i lumineze privirea Carlei, doar daca va iubi din nou ii voi revedea zambetul, gandea Stefan atingand-o pe brate cu o raza de soare. O iubesc prea tare si asta inseamna ca trebuie sa-i dau drumul, trebuie sa o las sa-si schimbe lumea cu zambetul ei frumos. Voi fi cupidonul ei, iar sageata mea ii va reda fiorul indragostirii. Putem schimba lumea cu iubire pentru ca fiecare dintre noi avem mica noastra lume iar din culoarea micilor noastre lumi se formeaza un Univers de iubiri infinite.

 

In acea seara Sofia si-a terminat romanul, cea mai frumoasa poveste de dragoste, premiata la toate concursurile, un adevarat succes.

 

-         Te iubesc Francisc!  in sfarsit a spus-o cu voce tare dar mai mult decat cuvintele i-a grait privirea, o mare limpede si linistita cu valuri line ce dansau un tango patimas… te iubesc Francisc!

 

 

Erika

 

2 thoughts on “PUTEM SCHIMBA LUMEA PRIN IUBIRE

  1. erika says:

    mi-a facut deosebita placere sa scriu despre iubire :)
    îti multumesc si eu Adrian ca mi-ai oferit aceasta ocazie!

  2. atlasul says:

    Erika,

    As fi deosebit de bucuros daca am continua aceasta forma de colaborare.
    Cred ca putem invata foarte mult unii de la altii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *