STIU CE NU ESTE IUBIREA

The miracle of loveO poveste deosebita, in care Claudia a reusit sa invete ce este Iubire de Sine, si sa-si gaseasca drumul ei, indiferent de cata furtuna a declansat la cei dragi din jurul ei.

 

Cred ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l platim atunci cand nu intram intr-o relatie cu constiinta proprii noastre valori.

 

Oricat am incerca sa ne mintim ca totul este perfect, sufletul pana la urma isi cere dreptul sau  de a fi fericit si atunci nu mai putem da inapoi pentru ca asta inseamna o suferinta si mai mare pe care n-o putem suporta.

 

Trebuie sa-i dam ceea ce el dorea de la inceput.

Asta este!!!

 

Va las sa-i cititi povestea.

 

 

Cu multi ani in urma am pornit intr-o calatorie ce s-a dovedit extrem de provocatoare. Am visat la familia mea care sa fie altfel decat ceea ce vedeam in jurul meu. Si visul mi s-a implinit printr-un sot deosebit si prin doi copii minunati. Eram fericita, implinita si ma simteam norocoasa. Ma implicam in tot felul de activitati care sa le ofere celor din familie tot ce-i mai bun. Era important sa-i multumesc pe ceilalti. Ma simteam responsabila pentru fericirea lor si am considerat ca este mai bine sa nu dau importanta anumitor ,,nimicuri” care ma deranjau, am ales sa nu vad ceea ce era de vazut, am decis sa nu aud ce nu-mi convenea si toate astea pentru a pastra ,,armonia” in familie.

 

Ei bine, am devenit un spatiu interior plin de energii blocate care m-au ,,ajutat” sa ma ignor si sa traiesc prin cei de langa mine. M-am dat  la o parte si apoi, ca de la sine, am uitat ca exist. M-am pierdut pe mine in aceasta calatorie. Nu mai stiam cine sunt, care-i rostul meu aici, ce simt, ce gandesc, nu mai ma gaseam pe nicaieri. Si in aceasta perioada tulbure orice faceam aducea nemultumire pentru ca eu emiteam propria nemultumire de sine. Am acumulat multa suferinta.

 

Propria mea neintelegere s-a transformat intr-o  furie fara limite. Mintea mea centrifuga dialoguri nesfarsite care ma secatuiau de energie. Eram in conflict cu mine si cu intreg universul.  Am trecut intr-o stare de profunda revolta. Nu mai aveam energia si dorinta de a mai face ceva doar pentru ca ,,trebuie”. Cei din jur aveau asteptari de la mine – erau obisnuiti cu anumite tipare de comportament – iar acum le  produceam nemultumiri.

 

A venit un moment in care am simtit ca-mi lipseste ceva…  

 

Lipseam eu din propria-mi viata. Propria-mi  disparitie s-a produs treptat, neobservabil pentru mine, cea care nu vroiam sa vad. Suferinta mi-a atras atentia asupra absentei mele din propria viata. Nu mai aveam curajul sa ma privesc in oglinda. Ma ascundeam de mine pentru ca nu-mi placea cum ma vedeam. Ma tradasem pe mine si ma durea intr-un mod de neiertat, pentru intelegerea mea din acele timpuri. Lipsa iubirii de sine era coplesitoare. Strigatul meu de durere m-a impins sa-mi  caut calea, sa ma regasesc si sa fac lucrurile altfel ca pana atunci.

 

Schimbarile prin care am trecut au adus multa tensiune in relatia cu partenerul meu de viata. Prioritatea mea devenise descoperirea  de sine si  era  de neacceptat pentru cei din jur care erau obisnuiti cu vechea  persoana. Am trecut prin multe incercari inchipuite si neinchipuite. Stiam insa ca daca imi voi gasi eu echilibrul ii voi putea ajuta si pe cei din jurul meu. Am starnit reactii din cele mai suparatoare. Deranjam.  Alegerile mele zgaltaiau din temelii universul  iluzoriu pe care il creasem.

 

Nu mai aveam cale de scapare pe noul drum – trebuia sa fiu doar eu cu mine. Am probat multe stari. Am inceput sa dau minciunile la o parte, am invatat sa exprim ce simt, am inceput sa spun NU, mi-am strigat furia, am inceput sa vad mai altcumva lucrurile. Am inteles multe despre mine. Am intrat in iad si m-am luptat cu balaurii din mine. Altceva n-a contat. Imi doream doar sa-mi gasesc linistea.

 

Am inteles si am decretat pentru universul meu interior ca iubirea de sine este izvorul fara de sfarsit al iubirii pentru fiintele din jur, pentru tot ceea ce este.  Nu pot oferi nimic din ce nu am pentru mine. Nu pot oferi  ceva cuiva care nu exista in viata mea – adica eu. Izvoru-mi secase si  ma ofileam  in propria-mi viata. Imi iubeam familia insa stiam ca trebuie sa ma schimb si ca nu va fi confortabil pentru  nimeni. Era timpul altor alegeri.

 

Aveam nevoie sa-mi acord atentie, sa-mi ascult vocea interioara, sa fac lucruri si pentru mine, sa eliberez robotelul ,,minunat” care eram. Realizasem ca imi pierdusem increderea in mine, ca faceam lucruri impotriva mea, ca eram dispusa sa-mi iau angajamente, pe care nu le doream, doar ca sa fiu pe placul altora, alergam dupa lucruri care nu aveau valoare reala. Rataceam. Unde era iubirea in toata aceasta poveste? Pana cand si dragostea pentru persoanele apropiate devenise confuza. Lipsa iubirii de sine amprentase relatiile cu cei din jur.

 

A fost greu la inceput sa ma iau in seama, sa fac lucruri care imi aduceau multa bucurie, sa ma dedic mie. Apoi, incet – incet am inceput sa ma indragesc si nu mai ma simteam deloc bine cand mai aveam tentative sa ma tradez. Ma urmaream si de multe ori luam de mana copilul meu interior si strabateam  impreuna energii din cele mai neconfortabile. Eram cu mine la fiecare pas – eu, cu mine, in mine, pentru mine. Am inceput sa ma joc si sa indraznesc  sa rad de mine si de diverse situatii. Am exersat respiratia constienta, starea de observator si am ales sa ma accept si sa accept totul in jur asa cum este, sa–mi daruiesc iubire si compasiune.

 

Cum am facut asta? Simpla alegere constienta a adus situatii prin care lucrurile au inceput sa se intample natural, firesc. Practic nu am abordat o ,,tehnica” anume. Munca sacra a fost de eu cu mine si totul s-a redus la constienta de sine. S-au deblochat energii si au inceput sa apara miracolele. Mi-am dat seama ca lucrurile se schimbasera. Priveam la mine si simteam caldura, bucurie si incantare. Eram fericita de-mi venea sa ,,pup peretii”, asa descriam prietenei mele starea traita.

 

Iubesc viata. Acum ma simt indragostita de mine. E greu de descris in cuvinte acest dar pe care mi l-am oferit. A meritat? Pe deplin. Totul s-a schimbat in viata mea si noua reasezare are la baza compasiunea. Am inteles ca doar eu pot sa-mi ofer ce am nevoie, ca doar eu sunt responsabila pentru alegerile pe care le fac, ca doar eu sunt propriul meu maestru.  Acum, am incredere in mine.

Acum, stiu ce nu este iubirea. Acum, stiu ce nu sunt eu.

 Acum, calatoria continua dar, asa cum o creez eu in mod constient. Si e al naibii de frumos si simplu.  

 

Claudia Apostol

21.04.2013

 

Nota – Acest proces esentializat in cateva randuri s-a desfasurat  in definitia timpului, pret de vreo 10ani.

photo by: zenera

3 thoughts on “STIU CE NU ESTE IUBIREA

  1. geta says:

    Te felicit din toata inima Claudia!!!
    Acum nu mai trebuie decat sa pretuiesti si sa realimetezi continu iubirea si fericirea pe care le-ai regasit in tine. :)

  2. atlasul says:

    Felicitari Claudia, pentru aceasta realizare deosebita pe care ai avut-o. Desi ti-a luat 10 ani din viata este deosebit de frumos sa constati ca daca nu te respecti pe tine, daca nu te iubesti pe tine, daca nu ai incredere in tine, nu poti oferi la nimeni IUBIRE.

  3. IULIANA TANASESCU says:

    tot respectul
    sa ne intalnim cat mai curand in oceanul de iubire
    si cat mai multi sa fim
    schimbbarea unui om este o schimbare in univers
    deci…
    iti multumim
    multa iubire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *