TRANSFORMAREA

transformarea


Si pentru ca am zis ca  ATLASUL IUBIRII va fi un blog in care vor fi maturii ale unor experiente de viata care ne-au marcat destinul si in urma carora am invatat ce este iubirea, am sa incep prin a va relata cea mai puternica experienta din viata mea.

Aseaza-te comod in fotoliu, relaxeaza-te si asculta-ma ce iti voi spune, pentru ca sunt convins ca nu ai auzit prea des o astfel de marturisire. Poate fi incredibila dar sa stii ca este cat se poate de adevarata.

 

EXPERIENTA bate TEORIA. 

 

Am venit in aceasta lume, intr-o frumoasa zi de inceput de primavara. Cand spun „am venit”, ma refer la faptul ca am fost tras cu forta, forcepsul fiind singura ustensila folosita in astfel de cazuri cand cineva este mai indaratnic si nu doreste sa ia cunostinta cu viata de pe aceasta planeta.

Pe tot parcursul copilariei mele am stat mereu retras privind lumea cu ochi mirati neintelegand modul cum functioneaza ea.

Imi amintesc ca odata cineva m-a intrebat:

-  Tu de ce nu te joci cu copii?

    I-am raspuns sincer si firesc:

-  Pentru ca nu le inteleg jocurile. Sunt prea zgomotoase, prea rautacioase, prea egoiste, mereu cineva trebuie sa castige, sa iasa primul si pentru asta da buzna peste altii.

Nu am inteles niciodata pana acum de ce oamenii se lupta intre ei, de ce sunt egoisti, de ce sunt invidiosi, si de ce mereu trebuie sa concureze intre ei.

Ceea ce trebuie sa facem noi, nu este sa concuram cu cineva, este sa ne gasim scaunul si odata ce l-am gasit sa ne asezam confortabil pe el si sa facem ceea ce am venit sa facem. Asta se numeste VALOARE.

  

Imi amintesc ca am fost repartizat ca inginer stagiar intr-o fabrica si am inceput sa-mi fac treaba cu multa daruire fara a concura cu nimeni. Abia terminasem stagiatura si am fost numit intr-o functie de conducere in acea fabrica.

Aveam tot ce imi puteam dori. Aveam pozitie sociala, aveam bani, aveam respect din partea celorlalti, pentru ca tanar fiind am reusit sa ocup acea functie de conducere.

 

Acea functie a inceput insa sa ma acapareze total. Imi placea, adica imi mangaia egoul dar in acelasi timp simtea ca nu asta este calea. Simtea ca viata inseamna altceva decat ceea ce faceam. Nu intelegeam prea bine la acel moment ce anume ar trebui sa fac in viata, pentru ca ea sa-mi fie implinita, dar ceea ce faceam   nu-mi dadea sentimentul ca era complet.

  

Datorita lipsei de timp am inceput sa-mi neglijez familia ( sotia si un baiat care la acea vreme avea 4 ani ). A fost o perioada gris din viata mea pentru ca am ratat oportunitatea de a-mi petrece mai mult timp in interiorul familiei. 

Au inceput sa apara disfunctionalitati intre mine si sotia mea, aspect care m-a dezechilibrat emotional foarte tare.

Intr-o zi  am luat o decizie capitala pentru viata mea. Am hotarat ca voi pleca din functia de conducere pe care o detineam.

Am socat pe toti din familie cand le-am comunicat decizia pe care o luasem. Am avut mari discutii cu sotia si cu tatal meu dar eram hotarat sa fac acel pas. Nimeni nu m-a inteles. Li se parea ca este un act sinucigas sa renunti la pozitia sociala si la bani, asa…pentru ca simti ca viata pe care o duci nu te implineste.

Ce nu te poate implini daca ai tot ce aveam tu?…m-au intrebat toti. 

Era foarte greu sa le explic si din acest motiv nici nu am dat prea multe detalii care sa sustina decizia demisiei din functie.

 Am inceput sa intru in contact cu invatatura spirituala o oriectului, lucru care m-a echilibrat foarte mult. Citeam foarte mult, practicam din ceea ce citeam, dar exista ceva care ma nemultumea. Acel ceva era faptul ca nu reuseam sa am relatia pe care mi-o doream cu sotia si baiatul meu.

Simteam ca exista ceva care depindea de mine ca sa pot imbunatati aceste doua relatii dar nu reuseam sa pun in practica ceea ce invatam din invataturile spirituale. De fapt ma nemultumea ca nu reuseam sa ajung la sufletul sotiei si al baiatului. Relatia noastra era normala din punct de vedere al oamenilor obisnuiti, dar pe mine ma nemultumea ca nu treceam de acel prag al „comunului”.

Aveam un foarte bun prieten, tizul meu, cu care impartaseam trairi de suflet. Ne vedeam destul de des si ne povesteam unul altuia care mai sunt experientele noastre de familist. El era un tip peste care viata a revarsat multe experiente, care l-au inteleptit foarte tare, capatand o viziune despre viata care la acel moment mi s-a parut ciudata rau. Cu timpul am inteles ca viata este cu totul altceva decat ne imaginam noi ca este.

Intr-una din zile, daramat fiind, ma duc la Adrian si ii spun:

-  Stii!…sotia mea s-a indragostitsi si nu sunt eu cel de care acum s-a indragostit.

-  Este minunat si trebuie sa te bucuri ca s-a petrecut aceasta! mi-a raspuns Adrian.

-  M-am uitat la el de parca eram un extraterestru si i-am replicat:

-  Tu faci misto de mine?  Eu vin si iti spun ca sunt la pamant si tu glumesti.

-  Ba nu glumesc deloc!… mi-a raspuns. Esti un mare egoist!

-  Cum adica sunt egoist Adriane?

-  Pai foarte simplu! Cu multi ani in urma cand ea s-a indragostit de tine erai foarte fericit. Asa este?

-  Normal!… mi-am dat replica imediat.

-  Ba nu este deloc normal. Aceeasi stare de indragostire o are si acum, numai ca de data aceasta altcineva este persoana care a declansat in ea stare de indragostire, dar starea este aceeasi.

-  Acum ai inteles?

-  Mental da…dar numai atat! … a fost raspunsul meu.

-  Numai atat pentru ca egoismul si gelozia te fac sa nu poti merge mai departe si sa reusesti sa te bucurii de bucuria ei. Si iti mai spun un mare secret. Ai o mare contributie la situatia cu care te confrunti acum.

 

Cu aceasta ultima replica m-a tusat rau de tot: „Ai o mare contributie la situatia cu care te confrunti acum”. Trebuie sa recunosc ca avea mare dreptate.

 

De fiacare data sotia mi-a spus ca are mare nevoie ca eu sa-i raman alaturi pentru ca ea sa poata merge mai departe in aceasta experienta, dar in acelasi timp mi-a spus ca orice s-ar petreceea doreste sa invete si va merge mai departe.

Dupa 22 de ani ea a hotarat sa-si urmeze inima.

Eu am ascultat cu mare atentie care este dorinta ei si am avut totusi forta sa inteleg momentul. Nu am reusit sa-i raman alaturi in experienta ei, asa cum si-a dorit ea. Mi-am dat seama ca este o experienta necesare desi dureroasa prin care trebuie sa trec, dar gelozia, egoismul, posesivitatea au iesit la suprafata cu mare forta si m-au invins. Cel mai mare regret pe care il am este ca nu am reusit atunci sa-i implinesc dorinta si sa-i raman alaturi in acea experinta.

 Am inteles totusi ca transformarea este o experienta asumata si oricat de dureroasa ar fi cel mai important aspect este sa te confrunti cu tine, asa cum esti la acel moment, chiar daca nu iti place cum arati.

Dupa mai multi ani a avut loc o discutie intre mine si sotia mea, in care eu i-am multumit sotiei pentru aceasta lectie pe care am primit-o si care era necesara pentru ca eu sa pot trece catre o noua etapa din viata mea.

Am felicitat-o pentru curajul pe care l-a avut pentru forta de care a dat dovada si pentru modul deosebit de frumos in care a intrat in acea experienta, avand in vedere ca nu s-a ascuns fata de nimeni si mai ales fata de mine si de baiatul nostru, care la acel moment avea 22 de ani.

A ales sa-si traiasca experienta de iubire cu multa demnitate dar si cu o oarecare suferinta, avand in vedere ca observa foarte bine ca eu sufeream.

Am invatat ca IUBIREA inseamna asumarea drumului pe care sufletul iti spune sa-l urmezi.

 

O alta experienta prin care am trecut pentru a invata sa iubesc, a fost aceea in care am hotarat sa particip la cresterea si educarea a doi baieti gemeni a unei foarte bune prietene a mea.

Din nou Adrian, care ma urmarea foarte aproape in toate experientele mele intr-una din zile ma intreaba:

- Tu chiar nu ai ce face?

- La ce te referi! i-am raspuns

- Ma refer la cei doi copii. –mi-a replicat.

- Ba da! Stiu foarte bine ce fac si tocmai de aceea m-am hotarat sa fac ceea ce fac.

- Fii mai explicit sa pot intelege si eu!

- Stii…eu am ratat o mare experienta, aceea de a darui iubire baiatului meu. Am lipsit de acasa atunci cand el crestea, pentru ca eu atunci aveam treaba cu cariera mea. Nu am avut timp sa-i daruiesc ceea ce el astepta de la tatal sau. Vreau sa invat aceasta lectie de a darui unor copii iubirea de care ei au mare nevoie. Si pentru ca am ratat lectia cu un copil acum am primit doi.

Cu timpul acea iubire a cuprins-o si pe mama copiilor.

Trebuie sa recunosc ca Adrian nu se astepta la aceasta replica din partea mea.

Mi-a marturisit intr-o zi:

Stii si acum imi suna in urechi cu o mare reverberatie ceea ce mi-ai spus odata referitoare la cei doi gemeni „Vreau sa invat lectia de a darui unor copii iubirea de care ei au mare nevoie”.

Intr-una din discutiile noastre i-am zis:

-  Este frumos sa te indragostesti, dar cred ca si mai frumos este sa invatam sa iubim. Starea de indragostire tine de natura noastra umana, pe cand iubirea tine de natura noastra spirituala. Intragostirea va dispare  intr-o zi, pe cand iubirea ramane in enernitate.

-  Adrian a stat un pic, a cugetat si mi-a spus: ai inceput sa devii un intelept!

 

Din acel moment nu am avut decat un singur scop:

SA INVAT SA IUBESC!

 

 

 

Cu iubire

Adrian 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *